Conducere

Președinte

Marius Cătălin MITREA

Este licențiat al Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității din București, licențiat al Facultății de Drept din cadrul Universității Nicolae Titulescu din București , master în studii europene și internaționale al Universității din București și Universității Lumière Lyon 2, precum și master în Drept internațional public al Universității din București. A urmat o serie de cursuri de formare profesională organizate de Academia Diplomatică Internațională din Paris, Centrul Internațional de Studii Franceze din cadrul Universității Lumière Lyon 2, Agenția Națională de Securitate a Sistemelor de Informații din Franța, Centrul de Studii Euro-Atlantice al Universității din București, Institutul Diplomatic Român, Institutul European din România, Universitatea Națională de Apărare “Carol I”, Academia de Studii Economice și altele. A efectuat stagii de practică în cadrul Direcției pentru afaceri europene a Senatului României, Ambasadei României pe lângă Sfântul Scaun și Ordinul Suveran Militar de Malta (Ministerul Afacerilor Externe), Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 (Ministerul Public), Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, precum și în cadrul Direcției Generale Relații parlamentare externe a Senatului României. De asemenea, a îndeplinit funcțiile de specialist în relații publice (2017-2018), consilier juridic (2018-2021) și responsabil cu protecția datelor cu caracter personal (2020-2021) în cadrul Ministerului Apărării Naționale, precum și Senior Data Protection Analyst în cadrul Société Générale Global Solution Centre Romania.

În prezent este Data Protection Expert în cadrul ING Hubs Amsterdam NV – Sucursala București, membru al Laboratorului de Cercetări Juridice privind Noile Tehnologii din cadrul Institutului de Cercetări Juridice, doctorand al Școlii de Studii Avansate a Academiei Române, precum și președinte al Asociației Europene de Studii Internaționale – AESI.